AustriaIschgl e numa’ unu’ 2024 | ediția VI

ianuarie 21, 20240

De 8 ani de zile, luna ianuarie este rezervată unei experiențe cu adevărat spectaculoase, dedicată exclusiv iubitorilor muntelui, a pow-wow-ului, a sporturilor de iarnă, a oamenilor și a libertății. De 8 ani de zile, organizăm câte o săptămână fabuloasă la Ischgl, în Austria, capitala distracției, a pârtiilor nesfârșite și a apres-schiurilor idilic tiroleze. 

2024 a adus alături de noi peste 70 de suflete, însetate cu o poftă teribilă să-și răsfețe schiurile și plăcile din dotare. Prieteni vechi și noi ni s-au alăturat, în ceea ce de-a devenit de-a lungul anilor, un eveniment reper pentru Pikaski, Ischgl e numa’ unu’!

Conceptul și-a dorit de fiecare dată să facă lungul drum al necunoscutelor și provocărilor fiecăruia cât mai accesibil (zboruri, transferuri, acces, cazări, cartele, trasee, orientare, distracție și socializare) și pare că la această ediție ne-a ieșit mai bine că niciodată (cel puțîn așa ni s-a părut din pozele și filmulețele pe care le-am primit pe adresa redacției). E drept că i-am “plătit” cu toată atenția și orientarea noastră, dar păreau sinceri când strigau într-un glas la poze, cu mult entuziasm, Pikaskiiii.

Planul de anul acesta a fost clar: dat, pow-wow, popas,  apres-ski, regrupat, distrat and repeat. De oricâte ori ne-au ținut bateriile. Pentru mulți a fost un real botez, al unui domeniu schiabil, gândit și orientat înspre oameni. Pentru alții a fost o ocazie extraordinară să își revadă prietenii și să se bucure împreună de cei 220 de kilometri, așternuți zilnic aproape toți la picioarele lor. 

Ce am simțit, de la un an la altul (și asta chiar ni se pare magic) este faptul că majoritatea oamenilor care ni se alătură sunt foarte mișto, înțeleg conceptul nostru și vin din ce mai deschiși să se bucure împreună de tot ce are mai bun regiunea și această săptămână.

Toți au oportunitatea de a alege, între a se da solitar, în liniștea dimineții și urmele proaspete ale ultimului ratrack, apoi întâlnirea devenită deja o rutină, de la ora 11 de la Idalp, în care ne grupăm tematic, în funcție de dorințele fiecăruia și facem planul de bătaie pentru o nouă rundă și trasee, de câteva zeci de kilometri și ne-ratatul, tradiționalul apres-ski de final, la care hohotele de râs și bucurie sunt acoperite doar de sorbitul și ciocnitul paharutelor de ceai, Glühwein sau Jägertee.

Fiecare seară este altfel. Iar fiecare are zilnic posibilitatea să își ia din această experiență fix ceea ce simte și i se potrivește. Pentru că este absolut normal să fim diferiți și să ne bucurăm fiecare în ritmul nostru, de libertate și vacanță. 

Ne-am dori cu siguranță să stăm mai mult împreună, să ne bucurăm mai mult de energia fiecăruia. Dar Ischgl-ul nu-și dezice și nu dezamăgește niciodată, cu al său slogan deja celebru, a cărui însemnătate o cuprinzi abia când ajungi acasă și-ți așezi ușor capul pe pernă ta moale: Relax! If you can! 

Pur și simplu, cele 7 zile devin neîncăpătoare, pentru tumultul de distracție și posibilități pe care regiunea le oferă. Care pârtie e mai frumoasă? Pe ce traseu mergem azi? La ce apres-schiuri ne oprim? Unde mâncăm? Ce gătim diseară la cabană sau la ce restaurant tirolez vom încerca astăzi tradiționalul fondue? La care spa ne relaxăm azi? Unde ne dăm cu săniuțele sau cu schiurile pe nocturnă? La ce apres-schi ne distrăm în seară asta? … iar întrebările astea par că nu se termină niciodată. 

Doar când ajungi acasă, când abia atunci te dezmeticeșți ușor-ușor din întregul vertij. Și sentimentul este ciudat, ușor dulceag-nostalgic, pentru că abia atunci începi să resimți că-ți lipsește cu adevărat și te trezești din amorțeală rollercoaster-ului. 

Pentru noi, că organizatori, fiecare an este mai provocator și ne străduim temeinic, pentru că entuziasmul și satisfacția tuturor să fie maximă. Iar adevăratul câștig și cadou pe care îl primim este căldura și încrederea unui număr din ce în ce mai numeros de prieteni. 

Din acest motiv, ne scoatem la acest final-nou început- căciulile, fesurile, căștile de protecție sau pălăriile din cap și facem o plecăciune sinceră, încărcată de emoție. 

Let’s pow-wow! Trust me, it’s fabulous!

Preînscrie-te pentru Ischgl 2025 AICI!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Adresa de e-mail
Field is required!
Field is required!
Copyright © Pikaski 2024