RomâniaPronto și echipamentul de schi

februarie 3, 20210

Fie că ați avut șansa să vă dați pe pârtie în tandem cu președintele sau pur și simplu v-ați trezit într-o seară că vreți să trageți o fugă la munte pentru o zi plină de experiențe frumoase pe pârtie, cu toții ne luptăm cu o nouă realitate a tuturor domeniilor schiabile din România un grad de aglomerație cu adevărat spectaculos. Bine, realitatea asta nu e chiar nouă, pentru că mișcările unei grămezi specifice sportului nobil, rugby-ul, ne erau oarecum cunoscute și din anii trecuți, dar anul acesta pare că are ceva special. Pe de o parte explicațiile sunt simple: mulți dintre noi s-au confruntat cu restricțiile de călătorie ale statelor cu tradiție în sporturile de iarnă, pe de altă parte se pare că un număr din ce în ce mai numeros de oameni devin, pe un fond al izolatii și distanțării din ultimul an, din ce în ce mai dornici să iasă în natură și să încerce să practice orice sport ce implică zăpada, ceea ce nu este rău deloc.

 

Ce credem că e rău sunt mai degrabă cauzele, generatoare de consecințe negative, ce ne afectează pe toți. Chiar și administratorii anumitor pârtii sunt afectați, dar ei probabil sunt printre puținii care sunt afectați  pozitiv, în încasări. Sunt convins că oricare dintre domeniile schiabile de la noi sunt administrate de oameni pricepuți, cu minimă viziune și deschidere

Sunt convins că au vizitat deopotrivă și alte domenii schiabile atât de la noi dar mai ales din afara țării, de unde să se inspire și pe care să le folosească ca modele de bune practici. Poate că nu ei ar trebui blamați, poate că e o adevărată provocare această presiune și diferențele de opinii dintre patronate și manageri, nu reușesc să îmi dau seama, dar nu putem o iarnă întreagă să invocăm obsesiv infrastructuralipsa investițiilor sau absența zăpezii din anumite zone.

Poate că la un moment dat va veni momentul să tragem cu toții, în fiecare pătrățică, un semnal de alarmă care să ne forțeze să anticipăm măcar minimalist ce se va întâmpla în momentul în care vindem cartele cu 263% peste capacitatea uzuală a instalației pe care o administrăm. Iar pe un fond general pandemic, în care este absolut normal să existe o serie de măsuri orientate spre a ne proteja, ele trebuiesc asumate, chiar și dacă vin însoțite de anumite neplăceri.

Noi realist nu avem nici o vină în 2021. Nu suntem vinovați că trebuie să stăm îngrămădiți la o coadă de o oră pentru 5 minute din senzația aceea magică, de satisfacție deplină a unei coborâri pe o pârtie bine amenajată. Ne luăm echipamentul, ne punem măștile, ne îmbărbătăm cu un entuziasmant “hai că se poate“ și ne bălăcim în baia de mulțime, pentru că doar așa vă gândiți că se poate.

 

În 2021 există numeroase soluții tehnologice: aplicații, indicatori pentru gradul de ocupare, limitări în numărul de cartele vândute și muuuulte altele dar desigur, pentru că acestea să poată fi implementate, e nevoie de dorință, viziune unitară (da, din partea tuturor factorilor implicați, politici și privați) și deschidere.

La o simplă simulare, la câți IT-iști cunoaștem noi, iubitori ai pow-wow-ului, sunt convins că la un simplu apel al unei primării de pe Valea Prahovei, sigur s-ar băga vreo 5-10 băieți foarte buni, care să lucreze în cel mai scurt timp la o aplicație care să îți poată relata situația reală a pârtieigradul de aglomerație și limitările din ziua respectivă. Dar nu, noi suntem perseverenți și masochiști.

Ne trimitem “porumbeii“ zburători pe grupurile de profil de pe facebook, ne întrebăm, ne minunăm de ce frumos îmblănite și strălucitoare sunt codițele proaspăt formate la ora 10.30, facem mișto unii de alții, împroșcăm cu ce avem prin cămară și cu o precizie a unui ceas elvețian, ne încărcăm de fiecare dată de frustrare și dezamăgire.

Nu e normal să ne cultivați spiritul românesc șmecher, în care să trebuiască să găsim noi o soluție “isteață“ și să facem slalom în timp real de la 5.30 dimineața, ca să apucăm o primă parte a zilei civilizată, de vreo 2 ore, maaaxim.

Cum ar fi dacă un administrator de afacere montană și-ar rezerva 2 locuri la un restaurant cochet, unde și-ar dori să petreacă o seară minunată alături de partenera lui.

Știe prea bine că se găsesc locuri greu în interior, știe că locul este intim și plăcut, mâncarea delicioasă și că există și restricții prin care restaurantul funcționează la 30% din capacitate în această perioadă.

Rezervarea îi este confirmată, pentru că el este un cetățean umblat și “educat“ (să sperăm) și sună pentru a se asigura că prinde una dintre mesele magice, pentru 2 persoane.

Cum ar fi dacă în momentul în care ar ajunge, ar trebui să aștepte afară, la braț cu soția asortată “prună“ și discret parfumată (că doar am zis că sunt civilizați, nu?) într-o coadă cu alte 250 de persoane, chiar dacă întreaga capacitate a localului era de 70 de persoane? Nu e prea plăcut, nu? Vă imaginați cât de perseverenți ar trebui să fie, nu?

Cam așa suntem noi, majoritatea prostovanilor pe care ne vedeți în poze pe grupuri sau filmați de vreun cameraman pentru a fi atârnați la gazeta de la ora 19.00, ca exemplu negativ.

Da mamă, am ajuns vedetă la televizor. Nu, nu eram supărat, așa arăt eu, desfigurat de frustrare și nervi, după o coadă de o oră, că pot cumpăra 5 minute de praf de stele magic.

Apropo, tu cum te descurcai? Că nu aveați porumbei zburatori, grupuri de facebook, telefoane și nici pasiuni din astea de “lux“ precum sporturile de iarnă?

Nu lăsați muntele să devină similar cu zonele de promenadă, îmbâcsite cu terase pestrițe, de pe litoral (tot românesc) ale căror patroni se bazează de fiecare dată că un alt fraier îți va lua locul la masă.

Poate că ar fi bine să mai punem mâna pe o carte sau măcar, să ne pese de cei din jurul nostru. Chiar și când aceștia ne dau bani.

Pentru că ține într-adevăr de capacitatea instituțiilor și a oamenilor de a crea reguli și sisteme pentru ca noi toți să facem profit, fie în buzunare, fie în sufletele noastre.

Mai multe imagini, filmulețe, live-uri și story-uri găsiți pe paginile noastre de Facebook sau Instagram.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Adresa de e-mail
Field is required!
Field is required!

Copyright © Pikaski 2024